Dating cristale de zircon, Cristale de zircon, originea granitelor și evoluția continentelor - sanatatepentrutoti.ro

Prepararea probelor se face la București într-un laborator proaspăt construit, iar analizele se fac deocamdată în laboratoarele Universității din Arizona. În primul rând, surprinzător, nu pare să existe vreo schimbare majoră de-a lungul timpului, la scara globală, în modul în care continentele s-au format și acela este asemănător cu cel pe care îl vedem azi, chiar și în adâncurile primelor sute de milioane de ani, în era Hadeana! Rezultatele vor avea un impact transformativ asupra înțelegerii mecanismelor și schimbărilor procesuale în tectonica planetei, dar vor putea să ne și ghideze în a descoperi noi resurse în viitor. Marte, Luna , toate bazaltice. Analiza a condus la concluzia că scoarța terestră s-a format acum aproximativ 4,4 miliarde de ani, la numai milioane de ani după formarea sistemului nostru solar, susținând teoria răcirii timpurii a Pământului. Foto 3 Cristale de zircon si cratere de cca 20 microni produse de ablația cu laser in timpul analizelor de vârsta; vârstele sunt notate pe fotografie cristale din Munții Stâncoși ai Canadei, British Columbia, colecția Mihai Ducea Deci există o arhivă întreagă pentru evoluția continentelor, una păstrată în aceste capsule de timp care sunt zircoanele.

Rezultatele vor avea un impact transformativ asupra înțelegerii mecanismelor și schimbărilor procesuale în tectonica planetei, dar vor putea să ne și ghideze în a descoperi noi resurse în viitor.

dating cristale de zircon astrologie match efectuarea de software

Este un proiect de știință fundamentală, condus și implementat în principal de geologi români, dar care necesită muncă de teren și probare pe 5 continente. Marte, Lunatoate bazaltice.

În fapt, aceste granite și derivatele lor sedimente sunt tipice doar Pământului. De ce le avem doar aici și cum s-au format ele de-a lungul celor 4.

dating cristale de zircon dating ucla

Planează încă dubiu asupra formarii si evoluției lor. S-au format continentele prin aceleași procese de-a lungul timpului, s-au format ele doar la început și de atunci sunt reciclate în roci din ce în ce mai noi?

Cristale de zircon, originea granitelor și evoluția continentelor

Cum se compară procesele tectonice de azi pe care le știm destul de bine din observație directă cu cele de acum, să zicem, miliarde de ani? O limitare majoră în a răspunde acestor întrebări vine de la gradul inegal de păstrare prezervare a rocilor de-a lungul timpului; nu avem acces egal sau acces pur și simplu la roci de anumite vârste, motiv pentru care evoluția continentelor rămâne destul de ambiguă.

Grupul CUTE, condus de profesorul Mihai Ducea, constă în cercetători din planeta infowars dating universități din România Universitatea din București și Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca plus Institutul de Geodinamică din București care este partener principal și alte câteva universități mari de pe 3 continente finanțate separat pentru varii componente ale cercetării.

Masteranzi, doctoranzi și cercetători postdoctorali sunt angajați în proiect în Universitatea gazdă, Universitatea București.

Anunturi zirconiu - zirconiu

CUTE adresează întrebările de mai sus folosind niște aliați extrem de loiali — cristalele de zircon. Zirconul este un silicat de zirconiu ZrSiO4un mineral nu foarte abundent, dar care se găsește în aproape toate rocile granitice și sedimentele derivate și care are proprietatea de a fi extrem de rezistent mecanic.

dating cristale de zircon bamako dating

Îl vedeți uneori folosit ca piatră semi-prețioasă, deși nefiind colorat sau spectaculos geometric în majoritatea cazurilor nu este la fel de estetic ca alte minerale. Avem zircoane de practic toate vârstele pe Pământ, inclusiv unele de 4.

dating cristale de zircon datând prea încet

Foto 2 Gresia de Jack Hills, Australia, care conține cele mai vechi zircoane din lume, 4. Zirconul este de asemenea purtător de uraniu și poate fi datat prin metoda de dezintegrare radioactivă a uraniului în plumb; cu alte cuvinte, putem să determinăm vârsta oricărui zircon relativ ușor.

De asemenea, în structura sa există alte elemente rare care sunt folosite în a determina compoziția granitelor din care s-a format respectivul zircon, temperatura și alți parametri fizici, inclusiv grosimea crustei din care provin acele granite.

Despre Cristale Zirconia (Simulated Diamonds)

Putem deci să monitorizăm procese fizice temperatura, grosimea crustei etc etc pe scara timpului folosind aceste informații încuiate în milioanele de cristale de zircon pe care am putea să le analizăm.

Milioane… ar depăși cu mult bugetul proiectului. Abilitatea de a obține toate aceste informații pe un singur cristal într-un timp scurt e rezultatul unor progrese recente în arsenalul analitic al geologilor. Analiza propriu-zisă chimică și radiometrică ar fi fost considerată science-fiction acum două decenii, dar se fac progrese aproape lunare în a simplifica și îmbunătăți procedura analitică.

Dacă acum chiar și un deceniu și jumătate, cercetătorii dizolvau individual aceste mici cristale, le supuneau unei proceduri de o săptămână-două de separare a Uraniului și altor elemente de interes, pentru a le analiza în final printr-o metodologie complicată și nu extrem de precisă, azi ele sunt separate din roci, împachetate într-o rășină și măsurate cu ablație cu laser.

Se lucrează la automatizarea acestui flux în așa fel încât driverul laserului să identifice singur locațiile de analiză pe cristal. Probabil că peste încă ani nu o să mai avem nevoie de un operator în fața instrumentului și totul va fi automatizat.

Bracelet cubique plaqué or serti de zircon

Foto 3 Cristale de zircon si cratere de cca 20 microni produse de ablația cu laser in timpul analizelor de vârsta; vârstele sunt notate pe fotografie cristale din Munții Stâncoși ai Canadei, British Columbia, colecția Mihai Ducea Deci există o arhivă întreagă pentru evoluția continentelor, una păstrată în aceste capsule de timp care sunt zircoanele.

Chiar dacă granitele din care ele s-au format au fost erodate, sau pur și simplu nu sunt expuse azi la suprafață din varii motive sunt acoperite de vegetație, etcputem colecta zircoane din sedimente care provin din eroziunea respectivelor materiale.

Multe kilograme din aceste probe sunt procesate în laborator dating cristale de zircon a extrage câteva sute sau mii de zircoane prezente în fracția grea — pentru care se folosește o metodă modernă, dar asemănătoare cu cea aplicată de cei care căutau aur aluvionar în sedimente. Zircoanele sunt apoi montate împreună în grupuri de câteva sute și analizate prin această nouă procedură cu ablație cu laser. Prepararea probelor se face la București într-un laborator proaspăt construit, iar analizele se fac deocamdată dating cristale de zircon laboratoarele Universității din Arizona.

Ducea care a fost printre pionierii acestei tehnologii în Arizona acum 15 ani și colegii vor să construiască un laborator de top în România în viitorul apropriat. Primii pași spre o componentă analitic super performantă au fost făcuți la Cluj sub conducerea Dr. Suntem la sfârșitul primului an de proiect și rezultate interesante au început să apară după un an de probare în colțuri care de care mai îndepărtate ale planetei. Primele rezultate ale acestui studiu tocmai au fost publicate într-o revistă de top Earth and Planetary Science Letters, Balica et al.

Rezultatele vor avea un impact transformativ asupra înțelegerii mecanismelor și schimbărilor procesuale în tectonica planetei, dar vor putea să ne și ghideze în a descoperi noi resurse în viitor. Este un proiect de știință fundamentală, condus și implementat în principal de geologi români, dar care necesită muncă de teren și probare pe 5 continente. Marte, Lunatoate bazaltice. În fapt, aceste granite și derivatele lor sedimente sunt tipice doar Pământului.

În primul rând, surprinzător, nu pare să existe vreo schimbare majoră de-a lungul timpului, la scara globală, în modul în care continentele s-au format și acela este asemănător cu cel pe care îl vedem azi, chiar și în adâncurile primelor sute de milioane de ani, în era Hadeana!

Granitoide de temperatură relativ scăzută, cu apă în ele, se formau, se pare, la fel atunci ca și azi. Crusta granitică nu era deloc diferită ca grosime, temperatură sau compoziție, ceea ce pare puțin contraintuitiv — asta înseamnă printre multe altele că și resursele pe care le găsim în roci tinere cuprul, aurul etc ar fi avut din punct de vedere chimic aceleași condiții pentru a se forma.

dating cristale de zircon dating online clipart

În al doilea rând, pe fondul acestei aparente constante, există totuși două momente punctuale, la milioane și la milioane de ani, unde lucrurile par a fi luat-o razna, ca să zicem așa. Exact care este mecanismul, rămâne de determinat.

În ce privește ceea ce s-a întâmplat la momentul Milioane de ani, se pare că la dating cristale de zircon global continentele s-au îngroșat treptat până la eveniment de meci în irlanda cu peste km în plus față de ce vedem azi. A durat doar vreo 50 milioane de ani, anii critici de la începutul Cambrianului, când viața a explodat în magnitudine pe Pământ.

  1. Acești izotopi prin procesul de dezintegrare descompunere radioactivă trec prin intermediul unor specii intermediare serie de dezintegarepână ce se transformă plumb.
  2. И не .
  3. Вспомнила .
  4. Она отъехала в своем кресле от стола и опустила пониже сиденье.
  5. Zircon - Auto, moto si ambarcatiuni - sanatatepentrutoti.ro
  6. Zirconiu - sanatatepentrutoti.ro
  7. Cristale de zircon, originea granitelor și evoluția continentelor
  8. Это идеальный взгляд на смерть в нашем обществе, - ответил Арчи.

Alte mecanisme au fost considerate responsabile de acest moment esențial în diversificarea planetei, dar grosimea ubicuă a continentelor trebuie într-un fel să intre în ecuație în modele viitoare. Studiile viitoare ale grupului CUTE și după se vor focusa pe aceste momente critice în viața planetei.

Rezultatele vor avea un impact transformativ asupra înțelegerii mecanismelor și schimbărilor procesuale în tectonica planetei, dar vor putea să ne și ghideze în a descoperi noi resurse în viitor. Este un proiect de știință fundamentală, condus și implementat în principal de geologi români, dar care necesită muncă de teren și probare pe 5 continente. Marte, Lunatoate bazaltice. În fapt, aceste granite și derivatele lor sedimente sunt tipice doar Pământului.