Care în spitalul general se datorează în viața reală

Deși cercetarea cauzelor generatoare de afecțiuni psihice, mai ales din zona bolilor severe, încă aproximează, în ceea ce privește, de pildă, depresiile ușoare, necronicizate, programele serioase, funcționale permanent prin monitorizarea și asistența, inclusiv la domiciliu, a persoanelor afectate psihic, ar preîntîmpina multe potențiale victime. Îmi era rușine să mă uit în ochii soției și ai fetelor, erau și ele măricele, înțelegeau, acum una e arhitectă iar cealaltă a terminat Artele Plastice. Cum se plimba aproape tot timpul pe culoar, de la un capăt la altul și înapoi, părea că asta e ocupația lui.

Nu a supărat pe nimeni, nu l-a supărat nimeni. Într-o dimineață de iarnă a plecat de acasă, fără să-l simtă soția și copiii, îmbrăcat într-o haină subțire, doar cu papuci în picioare. La Gara de Nord s-a urcat într-un tren și a coborît la Sinaia, iar de aici a urcat la Cota După cîteva ore l-au găsit salvamontiștii.

Era aproape înghețat, cu picioarele vinete. L-au coborît în Sinaia și abia aici a realizat unde este, dar nu își amintea nici cum și nici de ce plecase de acasă, în toiul iernii, aproape dezbrăcat.

Viața tumultuoasă pe care o trăim ne-a motivat să aducem, în fața dumneavoastră, dintr-o altă perspectivă, realitatea aşa cum o percepem noi, dar îmbrăcată, câte-odată, într-o doză de optimism. Contrar frazei de la sfârşitul filmelor de actiune… scenariul nostru nu este o ficţiune, el are la bază fapte reale trăite, povestite, sau, de ce nu, visate pe holurile unui spital. Atunci când ne confruntăm cu o problemă de sănătate, trebuie să recunoaştem că ne lovim de un set de cutume şi prejudecăţi care ne ghidează modul de acțiune, uitând că într-un spital sau policlinică lucrează oameni, cu aceleasi dureri şi bucurii ca dumneavoastră.

Nu avea să afle nici peste ani, pentru că nu avea ce: nu avusese nici un motiv. Îmi era rușine să mă uit în ochii soției și ai fetelor, erau și ele măricele, înțelegeau, acum una e arhitectă iar cealaltă a terminat Artele Plastice.

Imediat am venit aici la Spitalul clinic de psihiatrie prof.

Alexandru Obregia din București — n. Atunci m-au ținut o lună, cel mai rău era că nu puteam să dorm, mă trezeam și aveam halucinații, mintea o lua razna.

care în spitalul general se datorează în viața reală

Acum mă internez de cîte ori simt că se apropie pericolul să mă posede boala. În rest, iau tratamentul prescris. O să-l iau toată viața.

O tară a societății – bolile psihice

Nu are fracturi de logică sau lipsă de discernămînt atunci cînd stau de vorbă cu el. Știe o sumedenie de lucruri, are o viață de familie normală și lucrează ca inginer constructor.

În fiecare an, de sărbătorile Crăciunului și ale Paștelui, îmi trimite mesaje cu urări de bine. Noaptea nu e pentru dormit, e pentru durere Se plimbă aproape tot timpul pe culoarul de la etajul întîi al Secției a II-a Psihiatrie a Spitalului Obregia.

E un bărbat masiv, la vreo patruzeci de ani, cu o privire a cărei blîndețe pare a fi turnată în ceară. De cîte ori trece pe lîngă un pacient îi cere o țigară, deși are mereu la el un pachet întreg.

care în spitalul general se datorează în viața reală

A fugit cu domnul profesor de istorie, cred că acum sînt în Sudan, care în spitalul general se datorează în viața reală se poate foarte bine să fie în Singapore, de la poliție mi-au ascuns adevărul unde e locația exactă.

I-am căutat în vara aia în toate stațiunile balneare unde ar fi putut să meargă ei la băi. I-am căutat și în rezervațiile naturale, știu că le plăceau cocoșii de munte, asta o putea deduce oricine din limbajul gesturilor.

Oamenii nu m-au ajutat deloc, ba chiar mi-au indicat trasee greșite ca să mă inducă în eroare și să nu-i găsesc, îi ascundeau de mine, eu le spuneam că nu le voi face nici un rău, să-mi zică, dar ei ziceau că numai la judecătorie se poate rezolva cazul.

În realitate, pe bolnav îl cheamă Constantin V. Cum se plimba aproape tot timpul pe culoar, de la un capăt la altul și înapoi, părea că asta e ocupația lui.

Seara, după ce asistenta îi administra doza de pastile, adormea.

Apostol Bologa, fiul unui avocat român semnatar al Memoranduluioriginar din satul Parva din apropiere de Năsăuddobândește în familie o educație religioasă, dar își pierde credința în Dumnezeu după moartea tatălui său. Deși era student la Facultatea de Filozofie a Universității din Budapesta și nici nu urmase stagiul militar deoarece era fiu de văduvă, el se înrolează în Armata Austro-Ungară la începutul Primului Război Mondial [8] :Cap. Luptă vitejește pe fronturile din Italia și Galiția și este rănit de două ori în următorii doi ani, fiind înaintat la gradul de locotenent și decorat de trei ori. Bologa a fost repartizat în zona Pasul Ghimeș-Palanca și a încercat să treacă de la vest la est.

Însă învariabil, în jurul orei unu noaptea, se trezea în ghearele unui atac de panică, cutremurat de convulsii, o lua la fugă pe culoar și, după cîteva ture, se mai liniștea. Mergea la baie, unde era locul de fumat îngăduit de personalul medical, și fuma una după alta cîteva țigări, tremurînd din tot corpul, ca și cum ar fi fost zgribulit de frig. Încercam să-i vorbesc, să se liniștească. Mă privea ca pe un zid.

Apoi, cu trupul epuizat, care purta cu el o față pe care se așternuse o durere de plumb, se tîra în camera lui de spital, unde, așezat pe marginea patului, șoptea mult timp nu se știe ce.

Ceilalți bolnavi din salon se obișnuiseră cu nopțile chinuite ale Luceafărului. Prețul suferinței psihice pe cap de locuitor România se situează în prezent pe locul trei în Europa în ceea ce privește numărul persoanelor, bărbați și femei, care suferă de o boală psihică.

Unul din patru adulți se confruntă cu astfel de afecțiuni.

care în spitalul general se datorează în viața reală

Asociațiile medicilor psihiatri suțin că în ultimii ani numărul bolilor psihice s-a dublat. Însă Ministerul Sănătății nu a elaborat și nu a publicat nici o analiză statistică a acestei realități alarmante. Guvernele PSD au avut cu totul alte preocupări decît acelea de a elabora programe de prevenție a creșterii bolilor psihice și de a implementa mijloace de îmbunătățire a condițiilor din spitalele de profil.

Deși cercetarea cauzelor generatoare de afecțiuni psihice, mai ales din zona bolilor severe, încă aproximează, în ceea ce privește, de pildă, depresiile ușoare, necronicizate, programele serioase, funcționale permanent prin monitorizarea și asistența, inclusiv la domiciliu, a persoanelor afectate psihic, ar preîntîmpina multe potențiale victime.

Atunci cînd viața ni se împotrivește sau doar credem că este așa, pentru o bună așezare în propria persoană ajutorul psihologului și al psihoterapiei sînt vitale. În România, psihoterapia este o pasăre rară pentru persoanele cu afecțiuni psihice: acestea apelează fie exclusiv la tratamente antidepresive, fie, în nu puține cazuri, le combină cu ceaiuri sau cu alte leacuri de la Plafar. Cum stăm cu psihologii?

Cei mai mulți, pe lîngă munca din policlinici, lucrează la cabinete particulare.

Nu a supărat pe nimeni, nu l-a supărat nimeni. Într-o dimineață de iarnă a plecat de acasă, fără să-l simtă soția și copiii, îmbrăcat într-o haină subțire, doar cu papuci în picioare. La Gara de Nord s-a urcat într-un tren și a coborît la Sinaia, iar de aici a urcat la Cota După cîteva ore l-au găsit salvamontiștii. Era aproape înghețat, cu picioarele vinete.

Au ei, în această situație, randamentul, deschiderea, calmul, capacitatea de a asculta pacientul? Dating frustrarea site-ului ei concentrarea de a urmări firul roșu al demersului prin care să încerce să descîlcească meandrele unei ființe care își scapă sieși, așadar atît de fragile?

Cu siguranță nu. Tocmai de aceea, se știe că un psihoterapeut prost pregătit ori înlemnit în rutină face mai mult rău pacientului, îi acutizează boala, în loc să i-o dezlege. De multe ori traumele suferite în copilărie, de la violuri la atmosfera din familie ori la despărțirea părinților și, mai nou, din lipsa unui părinte sau a amîndurora plecați la muncă în străinătatese manifestă tîrziu, în adolescență sau chiar la maturitate.

care în spitalul general se datorează în viața reală

Revenind la nevoia de psihologi, la spitalele de psihiatrie există, în medie, un singur psiholog la 80 de pacienți. E de la sine înțeles că doar cazurile grave se află în atenția lor. E o care în spitalul general se datorează în viața reală a sistemului de sănătate din România, dar, trebuie să recunoaștem, nu în exclusivitate.

care în spitalul general se datorează în viața reală

Aici e vorba și de educație și de autoprotecție. Închei cu o realitate dincolo de numere și statistici, pentru că acestea nu există.

Este vorba de rușine. De rușinea oamenilor că sînt bolnavi: nu de ficat, de inimă, de rinichi, de prostată etc.

care în spitalul general se datorează în viața reală

Oamenii care trec printr-o depresie se feresc să-i știe colegii de serviciu, prietenii, uneori chiar și familia. Ca atunci cînd cumpăram o bucată de carne, un carton cu ouă, o sticlă cu ulei, un kilogram de zahăr, două franzele în loc de una.